Rajan Zed, preşedintele “Universal Society of Hinduism” a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă de la Nevada că Madonna ar trebui să facă mai multe pentru rromi, nu doar să doneze o pereche de pantofi, informează stiumuzica.ro.
Madonna a acceptat să doneze o pereche de pantofi Christian Dior, pentru Balul de Caritate de Hallowen, organizat de Asociaţia Ovidiu Rom, ce va avea loc pe 31 octombrie, la Palatul Parlamentului. Pantofii au pe tocuri autograful cântăreţei. Scopul evenimentului este combaterea abandonului şcolar.
Potrivit lui Rajan Zed, Madonna este una dintre cele mai influente celebrităţi din lume şi ar putea să atragă atenţia opiniei publice asupra marginalizării a peste 15 milioane de rromi din întreaga Europă.
Zed a mai declarat că de-a lungul timpului Madonna a promovat cauze umanitare şi următorul pas ar fi să se ocupe şi de problema rromilor. În această situaţie, Rajan Zed este dispus să-i ofere „Divei” ajutorul său.
Madonna a susţinut primul său concert în România, pe 26 august, în Parcul Izvor din Bucureşti, unde a fost huiduită în urma unui discurs anti-discriminare.
După ce ecoul huiduilelilor s-a făcut prezent în presa internaţională, Rajan Zed declara că România şi întreaga Europă ar trebui să-şi prezinte scuzele pentru prejudiciul de imagine adus rromilor.
8 Responses
Comenteaza
| radiomadonna.ro este un proiect dezvoltat de | partener |
![]() |
![]() |
S-a mai trezit inca unul… Toata lumea dupa razboi se da viteaza si are idei…
madonna sa le faca pe toate!!!!!!!! politicieni si reprezentanti romilor ce fac?
Dupa ce ca ii ajuta mai au si pretentii…le dai un deget si vor toata mana…foarte urat
Alexandra si Stely va dau perfecta dreptate dar ce sa facem…nimic nu ar trebui sa ne mai mire in tara asta iar in legatura cu politicienii si ce pretentii sa mai avem cand vedem circul si bataia de joc pe care o au asupra noastra…iar Madonna a fost prea doamna in urma celor intamplate la Bucuresti..
Rajan Zed, preşedintele “Universal Society of Hinduism” E CHIAR PROST —–pai ce a facut Madonna la concert VALOREAZA MAI MULT pt romi decat orice !!! Omul ala chiar nu gandeste . Eu i-as da un pantof in CAP!
la alegerile din toamna pe buletinul de vot am sa scriu mare MADONNA!la n…a cu toti politicieni!!!!
si eu la fel!!
ce nesimtiti….nici atat nu meritau sa le dea….