Românii reuşesc încă o dată să atragă atenţia lumii, însă nu prin ceva pozitiv. Madonna a fost huiduită de două ori, pe parcursul concertului de la Bucureşti: o dată pentru că a întârziat şi o dată din cauza unui discurs anti-discriminare prost înţeles de public.
Madonna a strâns, ieri seară, peste 60.000 de spectatori la unul dintre cele mai mari concerte organizate în România.
Madonna a sosit pe impresionanta scenă amenajată în Parcul Izvor cu o întârziere de o oră, făcând publicul să-şi manifeste nemulţumirea, însă show-ul care a urmat a oferit spectatorilor dovada că merită să i se spună „Regina Muzicii Pop”.
Madonna a cântat şi dansat timp de 2 ore, într-un show perfect, fără timpi morţi, susţinută de o echipă de dansatori şi instrumentişti de excepţie.
Pe tot parcursul spectacolului Madonna a făcut dovada că se află într-o perfectă formă fizică, nelăsând să-i scape un singur semn că ar fi obosită din cauza efortului de a dansa şi cânta în acelaşi timp, pe parcursul celor 2 ore.
„Pimp”, „Old School”, Gypsy” şi „Rave” au fost episoadele din care a fost alcătuit show-ul de la Bucureşti. „Candy Shop” a fost piesa care a deschis concertul, iar Madonna şi-a făcut apariţia pe binecunoscutul său tron, în forma literei „M”.
La scurt timp, Madonna i-a dedicat un moment special regretatului Michael Jackson, dezmorţind spectatorii care au început să aplaude în ritmul piesei „Wanna Be Starting Something”. Un dansator a executat celebrele mişcări ale megastarului, apoi Madonna a strigat „Long live the king!” („Trăiască Regele!”).
Aşa cum a făcut şi în alte concerte din turneul „Sticky and Sweet”, Madonna a sărutat una din dansatoarele sale, la sfârşitul piesei „She’s not me”.
Single-ul „La isla bonita” a fost remixat cu piesa „Lela Pala Tute” („Dragoste nebună”), iar la sfârşit Madonna şi dansatorii săi au făcut o horă pe scenă.
Artista a ţinut un discurs anti-discrimare, prost înţeles de spectatori, care au început să o huiduie.
Madonna a precizat că în Europa de Est încă există discrimnare, în special în privinţa rromilor, apoi a precizat că o astfel de atitudine nu ar trebui să mai existe chiar dacă vorbim de rromi sau homosexuali.
În cadrul spectacolului au fost prezentate imagini ce abordau tema sărăciei, a foametei, sau făceau trimitere la regimuri dictatoriale, dar şi mesaje de pace şi de egalitate între oameni.
Show-ul s-a încheiat cu piesa „Give It 2 Me”, apoi Madonna a mulţumit publicului şi a ieşit din scenă.
Daniela Istrate
53 Responses
Comenteaza
| radiomadonna.ro este un proiect dezvoltat de | partener |
![]() |
![]() |
Personal, inca mai cred ca e un miracol ca Madonna a ajuns pe la noi… sigur nu o sa se mai intample, si ca orice “miracol”, am demonstrat ca nu-l meritam! Mi-e rusine de toti cei care au venit la concertul Madonnei desi ar fi trebuit sa mearga la terasa sa asculte o manea… Cu parere de rau, chiar cred ca unii dintre noi nu o sa invete niciodata sa fie toleranti. Suntem plini de ura si violenta si vom avea ce meritam… haos!
Din cei 60000 de spectatori, jumatate nu aveau ce cauta acolo. Cu ce e vinovata Madonna ca in tara asta nu avem un stadion adevarat. Ea si-a facut treaba, si f bine. Poate biletele au fost prea ieftine si toata lumea a avut acces la ele. Mai bine costau dublu, se organiza pe un stadion, si cei care doreau si meritau sa o vada o puteau face. Eu as fi dat si triplu pentru concertul ei. Si as mai da oricand, cu toate ca nu sper sa o mai vad in Romania…Bine ca sunt Austria si Germania aproape
Biltele chiar au fost scumpe avind in vedere ca nu e in stare sa cinte nici 2 note fara sa falseze. Si daca se numeste concert live e bine sa fie live nu playback. Asa puteti sa va cumparati dvd si e acelasi lucru.E un simplu entertainer, un produs de pe urma caruia se fac multi bani, dar cam atit…Sincer, n-am fost acolo ca nu mi-a placut niciodata nimic din ce vinde ea, dar daca as fi fost, as fi huiduit si eu…E foarte usor sa vorbesti de toleranta si egalitate cind traiesti intr-o lume de unde nu poti sa intelegi (nu ca si-ar dori…a fost ipocrita la faza asta) nimic din ce se intimpla in lume. Ea nu este decit o fata foarte ascultatoare…HA!HA!HA
Crina … sau un alt nume pentru o tarfa proasta …. Mars de aici!
Fa muisto!… sau Crina, cum ti-o zice. Daca nu-ti place, nu intelegi, nu accepti sau esti frustrata nu intereseaza pe nimeni decat pe tine poate. Asa ca nu mai umple spatiul cu cacaturile care ti le debiteaza mintea aia de gasca.
Ally,
Imi place comentariul tau. Nu suntem capabili sa fim civilizati. Nu o sa realizam niciodata ca MADONNA A FOST LA BUCURESTI. Cei care nu o iubesc si nu o inteleg, ii rugam sa nu mai scrie pe site-ul asta pentru ca site-ul asta este dedicat MADONNEI,fanilor ei. Persoanele care au dificultati in a o percepe pe MADONNA cum este ea cu adevarat, sa nu se mai deranjeze sa scrie aici.
Concertul din 26 AUGUST a fost intr-adevar “un miracol”. “Gura-casca” care au venit sa o vada pe REGINA normal ca au huiduit-o pentru ca nu intelegeau nimic din ce se intampla pe scena, in inimile fanilor. Ei nu sunt capabili sa zica “Buna ziua!”, sa fie buni, sa citeasca o carte, ce sa mai spunem sa inteleaga MUZICA MADONNEI!!!
TE IUBESC, MADONNA!
Cei care o critica pe MADONNA ar trebui intai sa citeasca un pic despre viata ei, cat a muncit ea pana a ajuns brand-ul MADONNA. A stiut mereu sa se reinventeze, a cantat cam toate stilurile posibile de muzica, a jucat in filme, a scris carti de povesti pentru copii. Este o persoana perfectionista in tot ceea ce face. Sa realizeze cei care o judeca ce a realizat ea, si dupa aceea, sa comenteze. Aduceti argumente solide inainte sa o criticati.
Sunt convinsa ca o sa plangem cu totii cand nu o sa mai fie, cum a spus si Toader. Nu suntem in stare sa apreciem munca unui ARTIST DE TALIA MADONNEI.
CRINA, iubita mea, scumpo, ce mama naiba cauti tu aici?nu stie sa cante, nu e buna decat ca entertainer si nu stie nimic din ce se intampla in lumea asta…asa zici tu da? ei bine mai informeaza-te…dupa cum tu ai zis nu iti place deci habar nu ai de viata ei , cum a ajuns unde a ajuns, munca pe care a depuso..habar nu ai cat de ambitioasa, stricta si ce putere de munca are..daca nu iti place crezi ca e o persoana ce nu isi merita renumele de ce te intereseaza asa de mult sa iti exprimi opinia in legatura cu ea? de exemplu nici mie nu imi place …Paris Hilton( asta e buna:)) ) de exemplu, dar nu mi-am irosit energia cu comentarii in legatura cu eu stiu ce naiba facea, (cand era,la un moment dat prin tota presa)..pt ca nu ma intereaza si nu stiu nimic despre ea…deci nu imi dau cu parerea nici de bn nici de rau…si cred ca asa ar trebui sa faca toata lumea…nu va intereseaza, nu sunteti informati “don’t express yourself”..
Sincer, numai la noi cred ca se putea un astfel de lucru. Sunt dezgustat total de cat de “tarani” pot fi unii. Sunt multe de comentat, dar cand e vorba de tarani, nu are nici un rost. Faza cu huiduitul nu a facut decat sa-i demonstreze cata dreptate avea. Indiferent unde suntem noi, muritorii, comparativ cu ea, are dreptul sa-si dea cu parerea pentru ca a muncit ca sa fie pe scena si noi sa dam bani sa o vedem. Ca supara adevarul, asta se stie…
Bravo, Alexandra!!!
Anti-Madonna “Don’t express Yourself!!!”
Go “Miles Away” from here!!!
PS:Biancalouise are dreptate…nu suntem in stare sa apreciem un artist adevarat..
De exemplu MJ a fost uitat si nimanui nu i-a pasat de el pana cand a murit…apoi toata lumea a inceput sa-l planga…si ma simt cu musca pe caciula eu insami in leg cu ceea ce am spus mai sus..
Ati vazut ce a facut “unul” la Sofia? A postat pe un gard afise cu mesaje negative la adresa copiilor adoptati de Madonna. Ma socheaza lumea asta!!! Ce cauta “individul” acela acolo daca nu este fan Madonna? Lumea asta chiar nu are ce face cu energia si timpul ei.
Sa va uitati si voi la poze si sa imi spuneti ce parere aveti!
Ma uitam prin ziare si vad numai comentarii idioate scrise de idioti..Multi spun ca a facut playback cea ce nu este adevarat…poate un pic la give it to me…dar este de inteles la energia pe care o are madonna pe scena…Nu exista alt artist care sa cante live si sa danseze in acelasi timp intr-un ritm alert…este fenomenala femeia asta..ce tot spun astia de sunet ca nu s-a auzit ca bla bla bla….nu este adevarat din potriva sunetul a fost bestial iar cand a inceput introducerea mi se ridicase parul pe mana la felul cum se auzea…
nu stiu de ce se fac atatea comentarii rautacioase cu privire la concertul pe care MADONNA l-a sustinut pe26 august2009 dimpotriva afost fenomenal si asta dovedeste k madonna este o profesionista in tot ceea ce face mie mai placut si cei care au huiduito la concert sau dat in spectacol cand madonna a tinut discursul despre discriminarea impotriva rromilor suntem o tara necivilizata si nu o sa ne civilizam nici intr-o 1000 de ani oricum nu cred k o sa o mai vedem pe madonna vreodata in romania a fost o minune k a venit sa concerteze la noi pt prima oara a fost bestial concertul asa k nu mai scrieti aberatii madonna Y LOVE YOU.
Bine ca a plecat. E o minune ca in sfarsit a plecat.
@Iulian
Eu inteleg ca te supara comentariile idioate, dar partea cu playback-ul este adevarata! Se stie foarte bine (poate mai sunt cativa naivi care isi imagineaza ca este 100% live) ca este vorba de un live inregistrat in studio. Bineinteles ca exista si cateva parti live (foarte mici si foarte putine) care s-au auzit tocmai pentru ca iti spargeau timpanele si sunau groaznic. Din pacate vocea Madonnei nu a fost in cea mai buna forma la concertul din Bucuresti. Eu nu o acuz ca face playback pentru ca este foarte activa pe scena si nimeni nu ar putea sa faca show si sa si cante live!
Dar nu sunt naiv! Am urmarit f atent concertul si nu a fost 100% live,nici nu avea cum sa fie…daca statea intr-un loc si canta atunci putem vorbi de un concert live din partea Madonnei dar cea ce ofera ea este un show…pune orice artist sa cante si sa danseze ca dansa si nu va putea nimeni…
Apropo,va aduceti aminte la concert dupa momentul cu huiduielile Madonna a spus ,,la naiba,, eu sper ca nu s-a speriat de noi si poate va mai veni!!
Iulian, iti dai seama ca daca va mai avea turneu in Europa de Est va mai veni cu siguranta si aici. Daca nu nu. Iti dai seama ca nu au afectat-o prea mult hiduielile, oricum din ce am vazut la concertul din Bulgaria nu a mai pomenit nimic de discriminarea impotriva tiganilor. Daca ar fi fost afectata de huiduieli nu cred ca ar mai fi stat in Romania inca apropape 3 zile.
By the way, eu chiar nu am auzit cand a zis “la naiba”…M-am uitat si la inregistrari si tot nu am auzit.. o sa ma mai uit inca o data cu atentie.
P.S. Cred ca ar trebui sa ne fie rusine (sau sa le fie rusine celor care au dat 600 RON si au fost varza) ca cei din fata nu au stiut versurile si cand a coborat dansatorul cu microfonul nimeni nu prea stia versurile piesei!!! Am mai spus si ma repet, cred ca ar fi fost mai bine daca s-ar fi documentat putin in legatura cu ce se intampla in Romania cu tiganii inainte sa tina “marele” discurs din timpul concertului!