După ce a fost aleasă imaginea Louis Vuitton, pentru campania din primăvară 2009, Madonna apare în noua campanie pentru sezonul toamnă-iarnă 2009.
Artista a fost aleasă imaginea casei de modă pentru al doilea an la rând.
Sesiunea foto a fost realizată de Steven Meisel sub indicaţiile lui Marc Jacobs. Campania a fost inspirată de fotografiile lui Man Ray.
Man Ray a fost un artist american ce a avut o contribuţie însemnată la mişcarea Dada sau în Suprarealism.
Designerul Marc Jacobs susţine că deşi cele două campanii Louis Vuitton arată diferit, ele merg pe un concept unitar.
Madonna face echipă cu designerul francez Christian Audigier pentru o colecţie de haine care se adresează persoanelor cu vârsta cuprinsă “între 7 şi 77 de ani”.
Designerul susţine faptul că lucrează împreună cu starul pop la un nou proiect pe care l-au numit “The Material Girl Project”. Noua colecţie de haine va apărea în septembrie 2009.
Audigier a mai spus că vedeta are idei extraordinare, vrea să facă şi pantofi şi alte accesorii.
În anul 2005, Madonna a semnat un contract de 1 milion de dolari cu firma de telefonie mobile Motorola. Spotul publicitar a fost filmat la Studiourile Shepperton din vestul Londrei. Alături de Madonna au mai apărut White Strippers şi Alanis Morissette.
Campania a promovat telefonul Motorola cu iPod integrat, apărut recent pe piaţă la acea vreme. Vedetele au fost filmate într-o cabină telefonică în care încercau să cânte.
În 2007, Madonna a fost primul artist care şi-a lansat albumul pe telefonul mobil.
Un contract semnat de Madonna cu Vodafone presupunea ca toţi clienţii companiei să-i poată asculta şapte piese de pe „Hard Candy”, cu o săptămână înainte de lansare.
Pe lângă Vodafone, Madonna a mai semnat contracte cu Unilever şi Fuji, care îi vor folosi piesele pentru a-şi face reclame la diverse produse.
Piesa “4 Minutes” a fost folosită într-o campanie Sunsilk, iar “Miles Away” este tema muzicală a unei drame japoneze, “Change”.
În 1989, un spot Pepsi cu Madonna a fost interzis la 48 de ore de la difuzare.
În spotul publicitar, Madonna a filmat într-o biserică catolică din Statele Unite. Acest lucru a dus la ameninţarea cu boicotarea produselor Pepsi de către anumite grupuri religioase.
Acestea au fost nemulţumite de atitudinea libertină pe care a avut-o vedeta în videoclip. Compania a retras reclama de pe piaţă şi a refuzat să mai sponsorizeze cu 5 milioane de dolari turneul artistei.
Printre vedetele muzicii internaţionale care au ales să fie, de-a lungul timpului, imaginea firmei Pepsi se numără Michael Jackson, Britney Spears, Jennifer Lopez, Beyonce sau Cristina Aguilera.
În 1999, Madonna a fost imaginea companiei de cosmetice Max Factor.
Alex Keshishian a semnat regia spoturilor publicitare. Keshishian a mai lucrat împreună cu Madonna la câteva dintre videoclipurile vedetei.
Spoturile au fost filmate în Los Angeles de Looking Glass Films o companie specializată în realizarea de filme documentare.
Camilla Ritchie, coordonatoarea proiectului Max Factor, susţine faptul că Madonna face parte dintr-o strategie publicitară bine pusă la punct. La 50 de ani, Madonna, mamă şi vedetă internaţională reuşeşte să fie dinamică, strălucitoare şi plină de viaţă.
Spoturile au o durată cuprinsă între 10 şi 30 de secunde şi promovează fondurile de ten, rimelurile şi rujurile Max Factor. Reclamele au fost promovate în Marea Britanie dar şi în restul Europei, Australia şi Japonia.
În 1986, Madonna a primit oferta de a face un spot publicitar pentru videocasetofoanele Mitsubishi.
Compania a plătit 650.000 de dolari pentru dreptul de a utiliza melodii promovate în “The Virgin Tour”, primul turneu mondial al Madonnei.
Spoturile au dublat în mai puţin de 3 luni numărul vânzărilor de videocasetofoane scoase pe piaţă la acea vreme.
Publicitarii japonezi au intuit faptul că superstarurile americane ar putea atrage repede atenţia publicului şi astfel au mai apelat şi la vedete precum Paul Newman, John Travolta şi Woody Allen.
Cristina Botezatu
3 Responses
Comenteaza
| radiomadonna.ro este un proiect dezvoltat de | partener |
![]() |
![]() |
Aha, frumos articol. copy dupa net si paste pe site-ul acesta. Felicitari.
Hey, good to find someone who areges with me. GMTA.
R6v0rU keoxswdwxmex